Mansarda cu bunatati: Pizza cu legume

Am fost aşa mândrǎ de pizza asta, de faptul cǎ am reuşit s-o pregǎtesc pe toatǎ cu mânuţele mele de-mi venea sǎ mǎ mângâi pe cap singura :)). Ȋnţeleg foarte bine cǎ nu e mare lucru sǎ faci propriul tǎu blat, ba chiar e mai ieftin şi muuult mai bun decât drǎciile existente în supermarketuri, dar pentru mine a fost o bucurie c-am putut sǎ frǎmânt şi cǎ mi-a şi ieşit.

Bon, într-o zi, papilele drǎguţe ale lui Luc ţipau: „Pizzaaaaa, pizzzaaaa! Vrem pizzzaaaa!” şi el îmi împǎrtǎşi scandalul în desfǎşurare şi, cum lucrurile de felul ǎsta se iau de la unul la altul, în curând şi papilele mele aveau o poftǎ incredibilǎ de pizzaaaaaa.

M-am pus pe cotrobǎit şi întrebat google-ul o mulţime de chestii, mai ales despre blat, oroarea vieţii cu frǎmântatul vieţii, şi am purces timidǎ. Cǎ nu era sǎ încep cu oroarea. Nuuuuu, procrastinarea e un însoţitor silenţios dar constant al meu. Am fǎcut sosul întâi, cǎ doar trebuia sǎ se şi rǎceascǎ... :))).

Ingrediente pentru blat: 300 de grame de fǎinǎ, 250 ml apǎ, 7 grame drojdie uscatǎ, 2 linguri ulei, un pinch de sare şi unul de zahǎr.

Ingrediente pentru sos: 5 roşii fǎrǎ coajǎ, 2 linguri passata de roşii (sau mai multe), ulei de mǎsline, câteva feliuţe de jalapenos, busuioc, oregano, cimbru, 2-3 foi de dafin, sare şi piper.

Ingrediente pentru topping: 1 ardei kapia, câteva ciuperci tǎiate feliuţe, porumb, ceapǎ roşie în solzişori, rondele de mǎsline, mozzarella.

Cum am fǎcut: am început, aşa cum am zis, cu sosul. Am decojit roşiile la rece, au fost tare parfumate şi zemoase, le-am tǎiat bucǎţi mici şi le-am pus într-o crǎticioarǎ cu câteva linguri de ulei de mǎsline. Când s-au înfierbântat puţin, am pus şi passata de roşii, am aromatizat cu oregano, busuioc, cimbru şi foile de dafin, am tocat mǎrunţel şi ardeii jalapenos, sarea şi piperul, dupǎ gust. Am lǎsat la foc molcom, amestecând din când în când. Nu ştiu exact cât a stat pe foc, dar când sosul începe sǎ se îngroaşe, e de bine. La sfârşit, am scos dafinul şi am lǎsat la rǎcit. Nu am pasat roşiile mai mult decât erau, am trecut doar cu furculiţa puţin prin ele. Pentru un sos fǎrǎ asperitǎţi, puteţi da roşiile la blender.

Fǎrǎ prea multe fasoane, am început sǎ mǎ pregǎtesc pentru blat. Am dat drumul încet la foc, sǎ se facǎ puţin cald în bucǎtǎrie, am încǎlzit apa, şi apoi am turnat-o într-un bol încǎpǎtor. Peste apǎ am pus drojdia, zahǎrul şi sarea şi am amestecat pânǎ s-au dizolvat toate. Am adǎugat 2-3 linguri de ulei şi am început sǎ torn şi fǎina câte puţin. Mi-a ieşit „câte puţinul” doar la început, apoi am turnat-o în cantitǎţi mai mari, amestecând cu o lingurǎ. Când aluatul a început sǎ se întǎreascǎ, am început sǎ frǎmânt cu mâna. Când nu se mai lipeşte de mâini, e gata. Am acoperit cu un şervet şi am lǎsat la cald o orǎ, sǎ fiu sigurǎ.

Dupǎ o orǎ, timp în care vǎ puteţi ocupa de toaleta legumelor, blatul meu crescuse simţitor, aşa cǎ l-am pus pe masa înfǎinatǎ şi l-am mai frǎmântat puţin. L-am împǎrţit în douǎ, am întins o foaie subţire cu sucitorul pe care am transferat-o în tava unsǎ cu ulei. Am dat la cuptor vreo 10 minute, apoi am scos şi am început asamblarea.

Peste blat, am întins un strat generos de sos picant, am ornat cu legume şi deasupra am ras mozzarella din belşug. Am mai lǎsat la cuptorul încins la 180-200 de grade vreo 15-20 de minute, pânǎ când sosul începe sǎ bolboroseascǎ puţin şi mozzarella prinde culoare. Am scos, am feliat şi am transferat pe farfurie. Din aceste cantitǎţi mi-au ieşit douǎ pizza cu diametrul de 25 cm şi câteva saleuri cu rozmarin. :) Plus cǎ ne-a rǎmas sos sǎ punem şi deasupra pizzei.