Cheesecake japonez

                                    
 Habar n-am de ce-i zice japonez- poate pentru cǎ pare auster-, dar eu chiar cǎutam ceva care sǎ nu fie excesiv de dulce şi, mai ales, care sǎ se potriveascǎ la ceaiul de dimineaţǎ, prânz şi searǎ :). L-am gǎsit, l-am fǎcut, aproape cǎ s-a dus, aşa cǎ rememorez aici cum a fost!

Se încǎlzeşte cuptorul la 150 de grade.

Se pun 250 de ml de lapte într-un bol, la bain-marie. Atenţie ca bolul sǎ nu atingǎ apa din oalǎ! Se adaugǎ 250 de grame de cremǎ de brânzǎ (Philadelphia am folosit eu), se amestecǎ ocazional pânǎ ce se dizolvǎ. Punem apoi 60 de grame unt, la temperatura camerei, şi se amestecǎ pânǎ ce şi el se topeşte. Se ia bolul de pe foc, se adaugǎ 6 gǎlbenuşuri şi se amestecǎ bine. Ar trebui ca amestecul de brânzǎ sǎ nu fie prea fierbinte ca sǎ nu se facǎ ouǎle. 

 
Se adaugǎ 75 de grame de fǎinǎ, câte puţin, amestecând de fiecare datǎ pânǎ la încorporare completǎ. La sfârşit, se presarǎ coaja rasǎ de la o lǎmâie.

6 albuşuri se pun într-un bol separat şi se mixeazǎ trei minute, iar apoi se toarnǎ 130-150 de grame de zahǎr pudrǎ şi se mixeazǎ în continuare pânǎ ce spuma se întǎreşte.

Albuşurile se amestecǎ cu compoziţia de cremǎ uşor, cu mişcǎri de sus în jos, pânǎ ce toate ingredientele se întrepǎtrund. 


Amestecul acesta se pune într-o tavǎ cu fund detaşabil sau în forme de chec, iar acestea se aşeazǎ într-o tavǎ mai mare, cu apǎ fierbinte.

Se dau la cuptor 50-60 de minute, se verificǎ cu o scobitoare, şi se lasǎ la rǎcit vreo 10 minute cu uşa întredeschisǎ. Se lasǎ la rece trei ore sau peste noapte cum am fǎcut eu.

Bon app’!


Etichete: