Citesc cartea
asta acum, de un canadian, Guy Corneau, care-şi propune sǎ mǎ ajute sǎ învǎţ sǎ
mǎ cunosc, sǎ îmi descopǎr potenţialul şi sǎ am încredere în mine. Cum am nevoie
de toate trei, dupǎ o rǎsfoialǎ îndelungǎ în librǎrie, am cumpǎrat-o. Am
învǎţat de mult cǎ în fiecare carte motivaţionalǎ, de self-help, de „cum sǎ” şi
altele, poţi gǎsi mǎcar o idee care sǎ te punǎ pe gânduri, un sfat care sǎ
vorbeascǎ pe limba ta, o reflecţie pe care sǎ vrei s-o scrii cu litere de aur
în inimǎ ca sǎ palpite acolo în fiecare zi.
Sunt deocamdatǎ
la partea cu „relele”, temeri, scuturi, nevoi, pierderea contactului cu sinele,
aşteptǎri, autosabotaj, condiţionǎri şi compensaţii. Şi am dat de nişte pasaje care
ţin de actul de a ne hrǎni şi felul cum facem asta.
„Mâncaţi sau sunteţi devoraţi de nevoia de a
vǎ umple? Mâncaţi sau sunteţi posedaţi de necesitatea de a crea un disconfort
în propriul stomac, aceastǎ suferinţǎ fiind mai suportabilǎ decât cea asociatǎ
percepţiei unui gol fundamental sau unei nemulţumiri totale?”
Sunt convinsǎ cǎ
toţi înţelegem legitimitatea întrebǎrilor. Câţi dintre noi nu am stat în faţa televizorului,
cu platourile de snacksuri lângǎ noi şi valurile de bǎuturi carbogazoase? Câţi dintre
noi mâncǎm chiar dacǎ nu ne e foame, ştiind cǎ nu ne place ce e în faţa
noastrǎ, cǎ nu ne va face bine, dar mâncǎm? Câţi dintre noi nu mâncǎm uneori în
ciuda noastrǎ, pentru a crea o
diversiune de la o suferinţǎ sau un gol.
Eu fac asta
uneori, am fǎcut asta duminicǎ, cu o pizza quatro formaggi absolut oribilǎ, şi
deşi ştiu cǎ trupul meu e mai inteligent decât mine, e uneori greu sǎ-l ascult.
Ne agresǎm corpul cu diete şi excese de tot felul şi el nu întârzie sǎ-şi
exprime nemulţumirile, prin tensiuni, boli şi dezechilibre. Am ţinut câteva
diete pânǎ acum, toate cu efecte bune pe termen scurt şi dezastruoase pe termen lung şi mi-am promis anul trecut,
dupǎ ce nu mai puteam sǎ mǎ ridic din pat, ci mǎ rostogoleam, cǎ n-am sǎ mai ţin în veci una.
General vorbind,
e greu sǎ te asculţi cu toatǎ larma de afarǎ. E dificil când consumul e
propovǎduit la scarǎ mare şi te urmǎreşte oriunde te-ai duce. E greu pentru cǎ
ne e fricǎ şi consumând, frica aceea se diminueazǎ cumva. Cheltuind, avem un
soi de control şi o putere temporarǎ. Satisfacem o nevoie în locul altora.
Din pǎcate sau
din fericire, nu existǎ o soluţie universalǎ pentru a te asculta mai bine,
indiferent dacǎ vorbim despre alimentaţie, carierǎ, prieteni sau cǎrţi. Presupun
cǎ ne schimbǎm atunci când schimbarea e singurul lucru care se mai poate
întâmpla. Când ne dǎm seama cǎ totul lucreazǎ ca noi sǎ devenim responsabili de
noi înşine şi sǎ fim capabili sǎ luǎm deciziile care sunt cele mai adecvate
pentru noi, indiferent de trenduri, presiuni sociale şi ideea de „cum ar trebui
sǎ fie”.
Etichete: Carti
