Ziua a doua, zi
frumoasǎ, ziua dupǎ nervii cǎ nici mǎcar o companie aviaticǎ mare nu poate sǎ
spunǎ din vreme: „bǎi, proştilor, nu o sǎ vǎ îmbrǎţişaţi azi oamenii dragi, mai
staţi aici”. Şi nimic nu e mai frustrant ca atunci când ştii c-ar trebui sǎ ajungi acasǎ,
dar din varii motive, independente de tine, nu poţi sǎ faci asta. Şi urǎşti
drumul când ţi-e dor de casǎ.
Dar uiţi asta a
doua zi, când porneşti sǎ descoperi un oraş singur, cu o hartǎ în buzunar şi
umbrela în rucsac, cǎ doar nu eşti în ţara ceţurilor şi ploilor degeaba. Şi te
rǎtǎceşti un pic la început, reiei, vezi un copac mooooov, tare mov şi ziua
începe deja sǎ fie bunǎ.
Primul lucru pe
care l-am fǎcut în acea zi de sâmbǎtǎ a fost sǎ ajung în Borough Market. Lista
mea cuprindea şi Camden Market, dar n-a fost sǎ fie sǎ ajung şi acolo.
Borough Market e
mare, parfumat şi colorat. Am avut impresia de multe ori cǎ am terminat de
vizitat tot, dar mai dǎdeam de încǎ o stradǎ care ducea spre o altǎ aripǎ, un colţ pe care
nu-l inspectasem... E plin de fructe şi legume, pâine proaspǎtǎ, brânze de toate
felurile- eu cât am fost în Anglia am tot mâncat Cheddar şi nu m-am plictisit
deloc-, mǎsline greceşti, peşte, sucuri organice, mâncare etnicǎ gata preparatǎ,
cafea şi ceaiuri, condimente, cǎrnuri care mai de care mai apetisante.
Singurul lucru
pe care l-am fǎcut la plecare a fost sǎ-mi cumpǎr o focaccia delicioasǎ din
care am ronţǎit apoi toatǎ ziua şi din care mi-am fǎcut şi un sandviş pentru
drumul spre aeroport.
Am mirosit trufe
pentru prima datǎ, am gustat nişte brânzǎ (am uitat ce), am admirat
sparanghelul sǎlbatic şi m-am amuzat când vedeam americani dezinvolţi cum se
extaziau în faţa unor...roşii. Am salivat la cheesecake-uri şi ciocolatǎ şi
tare mi-aş fi înfipt nasul în tufa aia de lavandǎ, dar în general am avut un
comportament social destul de acceptabil. A, şi am întins cu pâine în ulei de
trufe albe şi negre. Albul a rulat!
Clǎtiţi-vǎ şi
voi ochii!
Dupǎ ce-am ieşit
din piaţǎ, am luat-o pe pod (un pod), m-am uitat în stânga şi dreapta, am vǎzut
London Bridge (de mai jos) şi m-am gândit cǎ dacǎ vreau sǎ vǎd chestii
interesante, poate c-ar fi un lucru deştept dacǎ aş lua-o pe traseul Hop On-Hop
Off-urilor care circulau pe acolo. Gigea, Ioana! :) Aşa am ajuns la St. Paul,
unde m-am odihnit puţin, picioarele dureau un pic, stomacul protesta. Aici s-a
întâmplat prima îmbucǎturǎ de focaccia, binecuvântaţi fie carbohidraţii! Vǎzut
şi o mireasǎ, nu era Diana, da’ nici de lepǎdat nu era, soţul ei chelios era de
aceeaşi pǎrere, îs sigurǎ.
Mergând, am dat
peste asta de mai jos, mie mi se pare interesant tare.
Am ajuns şi
într-un magazin Twinnings, un regat al ceainicelor şi ceaiurilor în cutii
colorate, am dat de Covent Garden (iar!) unde o cântǎreaţǎ de operǎ le cânta
unor meseni şi-i pupa cu forţa, la întoarcere am trecut pe lângǎ doi cǎluţi care
patrulau regulamentar pe partea greşitǎ (!) a drumului şi am poposit în
Trafalgar Square unde se distrau fanii Borussiei Dortmund. Mie-mi place
fotbalul, nu şi cel german, totuşi, dar am o febleţe pentru suporteri aşa cǎ
i-am admirat şi de aproape, şi de departe, cam vreo orǎ. Am intrat şi în National
Gallery, n-am mers în toate sǎlile pentru cǎ spectacolul de afarǎ mi se pǎrea
mult mai interesant. :)
Apoi am luat
drumul Buckingham Palace-ului, fǎrǎ sǎ pierd St James Park din vedere şi
observând cititorii lor şi unele
tipuri de...bǎrbaţi, de exemplu, perfect normali, pânǎ când te uitai în jos şi
vedeai cǎ poartǎ sandale cu tocuri. E aşa o mare varietate de lume în Londra şi
lucrul ǎsta e tare reconfortant. N-am fost impresionatǎ de palat, mi-au plǎcut mai
mult nişte porumbei care se curtau într-un copac şi veveriţa care a stat
aproape de mine, mâncând liniştitǎ dintr-o alunǎ.
A fost bine c-am
fost singurǎ, am mers în ritmul meu, pe unde m-au purtat paşii, fǎrǎ sǎ ţin
prea mult seama cǎ trebuie sǎ ajung undeva.
Foarte rar am simţit nevoia sǎ spun cuiva „uite, ce frumos e, ce bine miroase,
ce tare e aia!” şi asta pentru cǎ Londra nu mi-a intrat cu adevǎrat pe sub
piele. O comparam (stupid poate, recunosc!) cu Parisul, şi ca o francofilǎ
convinsǎ, Parisul învingea mereu. Oamenii, în schimb, par infinit mai drǎguţi
ca în capitala francezǎ. Ȋn rest, mǎ bucur cǎ Londra o adǎposteşte pe Miruna
care a avut grijǎ de mine şi mi-a pus liliac pe pernǎ ca sǎ mǎ trezesc
fericitǎ! Pupsilonşi, fatǎ dragǎ!
Etichete: Londra
