Pizza Margherita


Asearǎ am fost la un party, vine şi darea de seamǎ curând, iar pentru astǎzi îmi propusesem sǎ mǎ hrǎnesc doar cu aer şi apǎ, în amintirea dezmǎţului la care m-am dedat cu neruşinare vreo 5 ore fǎrǎ oprire. 

Dar legea lui Murphy funcţioneazǎ implacabil, mai ales în astfel de situaţii, şi azi mi-am adus aminte c-am întârziat nepermis de mult la provocarea iniţiatǎ de Ama. Şi dupǎ ce am cochetat cu amintirile despre Praga, puse toate într-un mini-articol şi mi-am exersat cunoştinţele de francezǎ pe ceva neimportant (!), m-am pus pe treabǎ. Unde treaba în chestiune era o Pizza Margherita, aleasǎ de pe blogul lui Carmen, aşa cum a fost el desemnat mie de Lili. Apǎ şi aer, îhîîîî, vezi sǎ nu!

 
Am mǎsurat 300 de grame de fǎinǎ şi am fǎcut o micǎ adânciturǎ în mijloc unde am pus vreo 150 de ml de apǎ cǎlduţǎ şi un cub de drojdie. De sare am uitat. Am frǎmântat un aluat, adǎugând încǎ puţinǎ apǎ şi, la sfârşit, o lingurǎ de ulei de mǎsline. Am lǎsat aluatul la dospit o orǎ. 

Ȋn acest timp, am fǎcut un sos de roşii, dintr-o conservǎ de roşii bucǎţi de vreo 260 de grame, pe care am rǎsturnat-o într-o oalǎ şi am ameţit-o cu sare, piper şi un pinch de oregano. Dupǎ ce roşiile s-au înmuiat bine, am luat de pe foc. Când erau aproape rǎcite, am turnat peste ele şi o lingurǎ sǎnǎtoasǎ de sos de chili. Am amestecat şi-am dat deoparte.

 
Aluatul se întinde cu mâna în tava unsǎ cu ulei, presând uşor cǎtre margini. Am înţepat cu furculiţa aluatul. Peste el am turnat sosul de roşii, dar nu pe toatǎ suprafaţa, lǎsând o porţiune micǎ neînroşitǎ împrejur. 

Peste sosul de roşii, am pus vreo 5 felii de mozzarella şi, pentru cǎ n-am avut busuioc proaspǎt, am presǎrat puţin din cel uscat. Pe una din pizze (mi-au ieşit douǎ mai mici mie) am şi picurat puţin ulei de mǎsline. 

Am dat la cuptorul încins la 200 de grade timp de 15 minute. A fost bun, a mea s-a dus deja. Oare Luc se supǎrǎ tare dacǎ atentez la una din feliile lui? Hmmmm... Greu, foarte greu...

Bon app’!

Etichete: ,