…sau hareesa,
sau revani. O prǎjiturǎ cu griş, dulce-dulce, pentru provocarea secretǎ din aceastǎ lunǎ, gǎzduitǎ de Simplu şi bun care mi-au
repartizat blogul Ceraselei. Bunǎ basbousa, îmi place cǎ e destulǎ nucǎ
de cocos încât sǎ se facǎ simţitǎ. Mi-aduce
aminte de prǎjiturile alea arǎbeşti, cu fidea, deşi nu e la fel de însiropatǎ. A,
şi ca şi ele, nu poţi sǎ mǎnânci foarte multe bucǎţi odatǎ, prea mult dulce. Deşi
bun dulce, tot nu poţi, serios! :)
Facem aşa: Amestecǎm
450 de grame de griş (adicǎ aproape o
pungǎ întreagǎ, eu mi-am oprit pentru griş cu lapte :P) cu 250 de grame de zahǎr, 100 de grame de nucǎ
de cocos, 1 linguriţǎ de praf de copt. Dupǎ ce s-au omogenizat, adǎugǎm cam 400 de ml de iaurt cremos (eu am
avut doar 200 de grame şi am mai pus încǎ vreo 250 de ml de lapte) şi 100 de grame de unt moale. Punem
amestecul acesta în tava unsǎ cu unt, nivelǎm şi aranjǎm migdale din loc în loc
(sǎ fie o migdalǎ pentru fiecare felie de prǎjiturǎ). Dǎm la cuptorul încins la
180 de grade timp de 20 de minute.
Ȋn acest timp,
preparǎm un sirop din 200 de grame de
zahǎr, 200 ml apǎ, zeama de la douǎ lǎmâi, un beţişor de scorţişoarǎ şi câteva cuişoare. Lǎsǎm sǎ dea în fiert şi la sfârşit se adaugǎ apǎ de
trandafiri sau o fiolǎ de esenţǎ de vanilie. Eu am avut-o pe ultima.
Scoatem prǎjitura, o feliem, turnǎm siropul pe deasupra, lǎsǎm sǎ se
absoarbǎ (eu am pus jumǎtate doar pentru cǎ mi se pǎrea cǎ nu se absoarbe bine,
dar e mai bine sǎ fie tot turnat) şi mai dǎm la cuptor încǎ 10 minute.
Merge cu un ceai
de lǎmâie şi ghimbir, în care s-au strecurat şi batonul de scorţişoarǎ şi
cuişoarele de la sirop. Nimic nu se pierde. Si brusc, nu ştiu cum, şi înainte
de vreme, parcǎ miroase a Crǎciun în casǎ.
Bon app’ !
Etichete: provocarea secreta
