N-am mai mâncat un chec adevǎrat de peste zece ani. Am avut
parte de unele bune, altele excelente, cu umpluturi diverse, dulci şi pufoase,
dar niciunul ca acela din vremuri pe care nu le-am trǎit bucurându-mǎ de ele. Chiar
dacǎ, printr-o minune, ar fi sǎ îmi iasǎ mie acel chec, acea crustǎ, acel parfum, tot n-ar fi acelaşi lucru. Multe
lucruri meritǎ sǎ rǎmânǎ doar în amintire.
_______________
(Ȋntr-un alt registru) Cred cǎ atunci când s-au împǎrţit
talentele de a coace lucruri dulci, pe mine zânele m-au trecut un pic cu
vederea. Sau m-au înzestrat cu prea mult perfecţionism, ceea ce nu e o plǎcere
din cale afarǎ de mare, vǎ zic! Rar sunt mulţumitǎ de brioşe, iar de chec
mi-era pur şi simplu fricǎ: dacǎ se prǎbuşeste? dacǎ n-o sǎ fie bun? dacǎ….? dacǎ…. ?
Ei, şi totuşi lucrurile se întâmplǎ când nu le dai prea multǎ importanţǎ în
minte, când nu stai la palavre şi n-ai timp sǎ-ncepi sǎ te lamentezi… Doar faci.
Provocarea secretǎ de luna asta,
organizatǎ de Iulian m-a dus cǎtre un blog simpatic, de unde
mi-am ales o reţetǎ de chec. Am bookmark-uit-o şi-ntro zi cu soare, dupǎ
ce am dat o turǎ prin cel mai frumos parc din Bucureşti şi mi-am luat buchete multe şi colorate de zambile,
m-am pus pe copt. Am schimbat puţin ingredientele şi am ajustat
gramajele, iar checul a ieşit bun. Poate puţin uscat, dar oricum bun. Dovadǎ
n-am, dar nici chec nu mai e.
Avem nevoie de 200 de grame de unt la
temperatura camerei pe care-l batem împreunǎ cu 150 de grame de zahǎr şi 2
pliculeţe zahǎr vanilat Bourbon.
Spargem apoi 5 ouǎ întregi şi le
încorporǎm pe rând. La sfârşit, se
adaugǎ 350 de grame de fǎinǎ amestecatǎ
cu un plic de praf de copt, în
ploaie sau în câteva tranşe şi se amestecǎ încet, cu o lingurǎ.
Turnǎm jumǎtate din aluat în forma de chec şi deasupra punem 100 grame de afine, pudrate cu puţinǎ
fǎinǎ în prealabil, ca sǎ-şi menţinǎ cât de cât forma în timpul coacerii (dupǎ un pont de la Ama). Adǎugǎm şi restul de aluat, iar deasupra punem în jur de 50 de grame de merişoare uscate. Eu am
folosit o tavǎ de chec ceva mai micǎ decât media.
Dǎm la cuptorul preîncǎlzit la 180 de grade timp de o orǎ
sau pânǎ ce scobitoarea iese curatǎ atunci când este înfiptǎ în mijloc. Ȋl
lǎsǎm sǎ se rǎceascǎ de tot şi apoi îl tǎiem. E bun la ceai şi cu o carte ce te
îndeamnǎ la visare.
Etichete: dulciuri, provocarea secreta
