Am
absentat mult de aici şi singura explicaţie ar fi aceea cǎ m-am îndeletnicit cu
lucruri minunate, am fǎcut trei obsesii
importante şi nişte schimbǎri şi, deloc de neglijat, nici n-am gǎtit prea
mult. M-am concentrat asupra ieşirilor şi cititului, ultimul pǎrând sǎ-şi fi
regǎsit locul major în viaţa mea.
Una din obsesii este Londra şi Jane Austen. Combinaţia dintre ele… Vremea
Regenţei, ceaiul, manierele, obiceiul acela detestabil (acum e detestabil) de a
asculta cum alţii te calomniazǎ şi sǎ înduri cu stoicism totul, balurile, vizitele
la Bath, cusutul, plimbǎrile. Am cǎutat disperatǎ Northanger Abbey pentru cǎ trebuia sǎ o citesc. Nici
nu mai ştiu de unde atâta patimǎ, acum a început sǎ se estompeze vraja lui Jane…
Am citit, am fost dezamǎgitǎ- e cel mai puţin reuşit roman al scriitoarei, plus
cǎ traducerea era ridicol de proastǎ- dar nu m-am lǎsat. Citisem în adolescenţǎ
Emma, Mândrie şi prejudecatǎ şi Persuasiune, aşa cǎ m-am uitat la filme. M-au
lǎsat fermecatǎ peisajele din Sense and Sensibility şi cele din Mansfield Park, m-am reuitat la mini-seria Mândrie şi prejudecatǎ şi la Persuasion.
All
Jane Austen, all the time, ca în The Jane Austen Book Club, vǎzut pentru a nu ştiu câta oarǎ. Am vǎzut şi Austenland, o prostioarǎ, amuzantǎ, totuşi, şi am downloadat şi douǎ
filme conexe, Howards End, foarte bun în prima parte, şi Tea with Mussolini, foarte bun tot. Mai mult, am citit toate articolele referitoare
la Anglia şi Jane Austen de pe blogul Ciao Domenica (mersi, Bia!)
şi am descoperit şi eu unul, Susan Branch, obositor vizual, dar plin de
lucruri bune, ca sǎ-mi îmblânzesc poftele şi curiozitatea.
M-am convins cu ocazia asta cǎ e delicios sǎ cedezi pasiunilor, dar cǎ un lucru deştept ar fi sǎ notezi din gândurile şi sentimentele
avute în timp ce experimentai numita senzaţie de abandon. Chiar atunci… Eu n-am
fǎcut asta decât foarte puţin şi acum îmi pare rǎu dupǎ toate naivitǎţile pe
care le-am simţit şi pe care le-am uitat. Dacǎ am avut şi o observaţie
inteligentǎ despre tot ceea ce citeam, vedeam şi absorbeam, atunci regret cu
atât mai mult.
____________
Ȋn
cǎutǎrile mele febrile dupǎ all things
Jane Austen, am dat şi de cartea Tea with Jane Austen. Cum era vorba de una din activitǎţile mele preferate,
n-am pregetat. E o carte scurtǎ, se citeşte uşor, abundǎ în ilustraţii în
spiritul vremii şi conţine şi reţete de dulciuri sau bǎuturi diverse.
Imaginaţi-vǎ o casǎ tipic englezeascǎ şi camera de luat masa, tapetatǎ în
culori vii, cu draperii grele, tablouri mari şi mici. Ȋn mijlocul încǎperii, o
masǎ de 6-8 persoane, cu faţǎ de masǎ albǎ dantelatǎ, pe care se odihnesc
nerǎbdǎtoare linguriţe de argint, ceainice şi ceşcuţe de porţelan chinezesc,
farfurioare în ton, felii de baghetǎ de inspiraţie franţuzeascǎ, gemuri fǎcute
în casǎ, unt şi, bineînţeles, ceai. Acum urmǎriţi cu atenţie croiala rochiilor
de dimineaţǎ şi mâinile delicate apucând fǎrǎ zor toarta ceştilor şi plonjaţi! Sunteţi
în lumea romanelor lui Jane Austen!
Pentru un iubitor de ceai şi de domnişoare educate, cartea o sǎ fie
binevenitǎ. Aflǎm lucruri interesante despre aceastǎ popularǎ bǎuturǎ care, în
acele timpuri, era semn de statut social: nu toate familiile puteau oferi o
ceaşcǎ oaspeţilor lor, cǎci ceaiul era scump. La ea în familie, Jane Austen era
responsabilǎ cu pregǎtirea micului dejun
care consta, pe lângǎ ceai, în felii de pâine prǎjitǎ (anevoios de fǎcut
atunci), cu unt sau/şi gem de zmeurǎ sau miere, brioşe şi chifle.
Ca ciocolata din Lumea Nouǎ sau cafeaua din Arabia, şi ceaiul chinezesc
le-a trezit apetitul europenilor care l-au adoptat rapid şi l-au
transformat în ritual. Ȋn romanele scriitoarei engleze, “tea is used by the author as a sign of character: to know and approve
of tea aligns one with civilization, and,
by implication, with the good and the right. Those who spurn tea are
backward and unenlightened at best; their rejection of it may even be a sign of
doubtful morals”.
Mai
departe, o însoţim pe Jane la Londra, “scena risipei şi a viciului”, în
magazinul Twinings de unde fǎcea aprovizionarea cu ceai, la shopping şi în
lǎcaşurile de culturǎ care îi lipseau domnişoarei crescute într-un sat anost şi
lipsit de plǎceri. “I shall eat ice
(cream) & drink French wine & be above Vulgar Economy”.
Se
bea ceai dimineaţa, la prânz şi seara, la baluri, în tea gardens, la concerte
sau la întâlnirile între prieteni şi alte reuniuni. Se
bea la oraş, ca şi la ţarǎ, în cǎlǎtorie sau atunci când cumpǎrai din marile
magazine. La evenimentele mari, ceaiul este însoţit de tot felul de prǎjituri,
iar cartea ne oferǎ reţete din cǎrţi ale vremii, dar şi variante moderne pentru
realizarea lor.
Ȋmbinând fapte
din realitate, aşa cum transpar ele din scrisorile personale ale lui Jane Austen
şi din date istorice, şi citate chibzuite din romane, cartea lui Kim Wilson ne
aduce în atenţie un ritual prin excelenţǎ britanic. Pentru o experienţǎ
autenticǎ, scoateţi cel mai frumos set de porţelan pe care-l aveţi şi savuraţi
ceaiul alǎturi de romanul preferat de Jane Austen! :)
Etichete: ceai, recenzii