M-am îndrǎgostit. De o lunǎ de zile ascult cel puţin o datǎ pe zi una şi
aceeaşi formaţie. Mǎ gândesc mereu la melodii, mi le
cânt pe stradǎ şi dansez de una singurǎ prin casǎ.
Del Castillo este o trupǎ de latin rock din Texas. Din generaţie de mexicani iuţi,
lǎsaţi sǎ rǎtǎceascǎ şi sǎ-şi ducǎ rostul pe pǎmânt american. Au fost foarte
apreciaţi încǎ de când a apǎrut primul lor album şi au atras atenţia lui Robert
Rodriguez, regizorul pasionat de chitarǎ şi bucǎtar foarte priceput, de altfel
(urmǎriţi ASTA, e chiar foarte funny). Când cântǎ cu Rodriguez, trupa se
cheamǎ Chingon (=cool, badass, great. Si zǎu de nu sunt aşa).
Del Castillo a avut mulţi membri de la formare şi i-a pierdut pe unii pe
drum, ultimul în martie anul acesta. Eu m-am îndrǎgostit de vocea fostului
vocalist, Alex Ruiz, care a pǎrǎsit Del Castillo în 2012, dar care cântǎ în
continuare în Chingon. La prima ascultare a Malagueña Salerosa, am ştiut
cǎ o sǎ fac o pasiune mare pentru ei. Doar o melodie şi eşti fan. Alex Ruiz are
o voce purǎ, uşor sǎlbaticǎ, ţine notele suuuuus de tot, muşcǎ din cuvinte cu
poftǎ şi, cel puţin pe mine, mǎ vrǎjeşte imediat. E şi foarte energic şi cool
mai tot timpul, dar ǎsta e doar un bonus :P.
Ce mi-au fǎcut oamenii ǎştia cu cântecele lor, cu versurile, cu ritmurile
alea drǎceşti, e peste putinţǎ de pus în cuvinte. Şi, reţineţi, i-am ascultat şi vǎzut doar pe YouTube. Pur
şi simplu, cântǎ în ritmul inimii mele. Ador faptul cǎ sunt bilingvi, cǎ
transpare imediat cǎ sunt ca o familie, cǎ se privesc cu drag şi prietenie în
timpul show-urilor, cǎ glumesc unul pe seama altuia şi cǎ relaţia asta frumoasǎ
dintre ei o ghiceşti imediat şi-ţi place.
Ador şi cǎ le
place atât de mult sǎ cânte, sǎ se joace, sǎ danseze sau sǎ improvizeze. Iar
când cei doi fraţi din trupǎ îşi pun chitara deasupra capului, şi nimeresc
coardele cu o precizie şi o vitezǎ aparent imposibile, lucrurile devin încǎ şi
mai captivante. Mi-e greu sǎ raţionalizez, sǎ verbalizez toate stǎrile pe care
mi le dǎ muzica lor, aşa cǎ o sǎ ascult în continuare cu sufletul. Cu un zâmbet
larg pe faţǎ, cu admiraţie pentru talentul lor, pentru concentrarea lor, pentru
bucuria lor…
Recomand, dacǎ
v-au stârnit puţin cuvintele mele, urmǎtoarele piese:
Şi Cielito Lindo care e îndǎrǎtnic şi nu vrea sǎ se ataşeze. Da’ e
cea mai bunǎ versiune EVER.
HEDONISME-le sunt
lucruri mari şi mici care mǎ bucurǎ. Am ales sǎ scriu despre ele pentru cǎ nu
vreau sǎ uit ce am simţit într-un anumit moment şi mai ales pentru cǎ îmi
întreţin starea de bine.
Etichete: Hedonisme