Mi-e
aşa un dor de scris, dar par cǎ nu mǎ pot urni sǎ public cele douǎ drafturi
care mǎ aşteaptǎ rǎbdǎtoare pe desktop. E o senzaţie fizicǎ nevoia asta de
scris, ca atunci, demult, când trecuserǎ luni de la cumpǎrarea ultimei cǎrţi şi
trebuia sǎ mǎ aprovizionez cu altele.
Gata cu plânsul, totuşi, m-am sǎturat de asta aşa de mult…
Ieri
am fǎcut focaccia pentru prima datǎ şi mi-am dat seama câte am pierdut tot
timpul ǎsta în care nici nu m-am sinchisit de ea. E seducǎtoare şi pufoasǎ, aromatǎ şi destul de rapid de
fǎcut.
Se amestecǎ 300 grame de fǎinǎ cu un pliculeţ de drojdie uscatǎ, un vârf de
sare şi 1 linguriţǎ de zahǎr brun. Se
adaugǎ 3 linguri de ulei de mǎsline şi
se amestecǎ bine cu o lingurǎ. Se adaugǎ cam un pahar de apǎ cǎlduţǎ şi se amestecǎ în continuare cu lingura
pânǎ când aluatul ţipǎ dupǎ frǎmântat. I se face voia vreo 5 minute şi apoi se
lasǎ timp de o orǎ în loc fǎrǎ curent şi acoperit cu un şervet.
Se formeazǎ focaccia.
Mie nu-mi place sucitorul deloc, aşa cǎ am fǎcut asta cu mâna. Din cantitǎţile
de mai sus mi-au ieşit douǎ destul de mari. Se ung cu ulei de mǎsline, se
presarǎ cu sare amestecatǎ cu busuioc şi se pun roşii cherry din loc în loc,
mǎsline negre şi oregano proaspǎt. Eu le-am împins pe toate în aluat, nu le-am
lǎsat deasupra.
Se mai lasǎ la
crescut o jumǎtate de orǎ şi se pun la cuptorul preîncǎlzit la 190 de grade
timp de 30 minute. Se rupe
pofticios din ele, se mǎnâncǎ goale, reci sau aburinde, cert e cǎ sunt foarte
gustoase.
Etichete: paine, provocarea secreta
