Parte din proprietǎţi
au şi magazine de suveniruri şi chiar spaţii unde servesc prânzuri uşoare şi ceai,
dupǎ cum veţi vedea mai departe. Totul este lǎsat în seama voluntarilor care sunt, credeţi-mǎ, adevǎrate izvoare de cunoaştere, ştiind să răspundă celor mai diverse întrebări.
Imediat ce am
aflat de existenţa acestei organizaţii, am fǎcut o cercetare simplǎ şi mi-am
notat nu mai puţin de 7 proprietǎţi, toate din Londra sau împrejurimi. Lista
s-a redus drastic la Ham House, din lipsǎ de timp. (Cealaltǎ proprietate pe
care am vǎzut-o nu este parte a National Trust).
Am ales Ham
House pentru cǎ mi-a “vorbit” mai bine
şi mai clar decât toate celelalte. Nu mi-a pǎsat de cât de departe e, am vrut
sǎ ajung sǎ vǎd cu ochii mei şi mǎ bucur cǎ am avut ocazia. Ca sǎ fie totul bine,
pregǎtiţi o zi pentru fiecare proprietate mai însemnatǎ. Noi nu ne-am urmat
sfatul, le-am înghesuit pe ambele în
aceeaşi zi, dar, privind înapoi, mǎ consolez cu gândul cǎ am apucat sǎ le vǎd.
Ham House e o casǎ din secolul XVII, aflatǎ în Richmond, pe malul
Tamisei şi conform National Trust, este unicǎ în Europa prin maniera aproape
completǎ în care au fost pǎstrate toate din caracteristicile ei. Ȋn 1626,
William Murray, prietenul din copilǎrie al regelui Charles I, se mutǎ la Ham
House. Cu ajutorul regelui, William decoreazǎ casa dupǎ moda timpului. Din
cauza Rǎzboiului Civil, William fuge din ţarǎ, lǎsând casa în mâinile soţiei
sale, Katherine, o femeie puternicǎ şi plinǎ de resurse, şi fiicelor lor. Cea mai mare dintre ele, Elizabeth, a
fost cea care a creat Ham House pe care îl vedem azi şi care reflectǎ gusturile
epocii.
Drumul pânǎ acolo dureazǎ cel puţin o orǎ, de oriunde v-aţi
afla în Londra, aşa cǎ înarmaţi-vǎ cu rǎbdare. Cǎsuţele englezeşti care vǎ ies
în întâmpinare la fiecare cotiturǎ de drum vor îndulci, cu siguranţǎ, traseul. Odatǎ
ajunşi, aveţi douǎ opţiuni: fie luaţi un bilet pentru toatǎ proprietatea, ca
mine, fie vǎ rezumaţi la grǎdinǎ şi bucǎtǎriile servitorilor, ca Luc. E mai
bine ca mine, evident, dar poate sunteţi şi voi însoţiţi de oameni pe care nu-i
intereseazǎ neapǎrat casa. :) Biletul integral costǎ 11 lire, iar pentru
grǎdinǎ se plǎtesc doar 4.50. Aici, grǎdinile sunt vaste, deci sunt multe
lucruri de vǎzut şi fǎcut.
Grădinile (de la nivelul solului şi văzute din casă)
Noi ne-am plimbat puţin printr-o parte a grǎdinii şi cum eram
nerǎbdǎtoare, ne-am dus fix spre bucǎtǎrii. Aici, o doamnǎ foarte amabilǎ,
voluntar National Trust, ne-a dus direct în baie, una din primele din Anglia,
şi ne-a pus în context casa. Apoi
ne-a lǎsat sǎ zburdǎm prin toate sǎlile de la demisol. “Below stairs” începi sǎ
te simţi ca la Downton Abbey. Cel mai mult mi-a plǎcut cǎ, deşi erau o
mulţime de lucruri marcate Don’t touch, erau şi unele care te îndemnau sǎ miroşi,
sǎ simţi, sǎ experimentezi. Luc a gustat din zahǎr, eu mi-am afundat mâinile în
sâmburi, amândoi am adulmecat lavanda. Legumele sunt adevǎrate şi proaspete şi
te poţi distra pisând în mojar batoane de scorţişoarǎ. Existǎ şi o Still House, unde Ducesa
Elizabeth prepara medicamente pentru familie şi servitori şi produse cosmetice.
Bucătăria servitorilor
Still House
L-am lǎsat apoi pe Luc sǎ caşte gura la nişte ponei şi am
intrat, emoţionatǎ, în casǎ. E mare, înaltǎ, şi nimic n-a pierit de pe pereţii
ei sau din camere. Toate sunt acolo, fie cǎ e vorba de textile, mobilǎ sau
tablouri. La etaj, camerele rezervate Regelui şi Reginei, care veneau din când
în când sǎ-i viziteze pe proprietarii Ham House. La parter, cele pentru rezidenţi,
ducele şi ducesa.
Intrare
Drawing room
Green Closet, unde există o miniatură a lui Erasmus pictată de Holbein
cu o ramă impresionantă (în stânga)
Biblioteca, cărţile nu sunt cele originale, dar există hărţi de atunci
unde se poate vedea că Australia se numea New Amsterdam,
iar Rusia se chema The Great Tartar
Queen's Bedchamber
Duchess' Private Closet
Duchess' Chamber
Dupǎ ce-am vǎzut casa, soarele ieşi şi el dintre nori şi am
putut sǎ ne bucurǎm de Orangerie Café şi bunǎtǎţile ei. Orangeria foloseşte
ingrediente care cresc acolo, în grǎdinǎ, şi are un meniu nu foarte bogat, dar
gustos. Noi am încercat supa de linte şi un ceai de vanilie şi zmeurǎ, plus
clotted cream şi dulceaţǎ. Le-am savurat pe îndelete şi cu poftǎ, cu ochii la
trandafiri şi lavandǎ.
Ham House a fost o bucurie de la un capǎt la altul şi când voi mai ajunge
în Anglia, voi mai vizita, cu siguranţǎ, şi alte proprietǎţi. Sentimentul de a fi şi a respira într-o
casǎ veche este, pentru mine, inefabil şi sublim.
PS1. Dupǎ ce m-am întors, am aflat din întâmplare cǎ existǎ Pro Patrimonio, o instituţie similarǎ National Trust, care face lobby pentru
prezervarea moştenirii culturale române, şi care a restaurat pânǎ acum destule
clǎdiri de patrimoniu; vedeţi AICI. Existǎ speranţǎ!
PS2. La Ham House s-au filmat şi câteva filme care par interesante, aşa că am de gând să le vizionez şi eu. Printre ele, The Young Victoria şi Never let me go. De-abia aştept!
