Salată mediteraneană

M-am trezit la 5 juma’ azi dimineaţă şi primul lucru care s-a infilitrat ghiduş în mintea-mi a fost că Evrikaaaaaa, am cumpărat din Londra o bucată de halloumi şi aoleu, ce mă fac dacă nu mai e bună?!? Nu ştiu voi, dar mie mi se întâmplă năzbâtii din astea mai tot timpul.



Culmea, halloumi-ul meu londonez era valabil până anul viitor şi am hotărât ca azi să mâncăm chestii crunchy. Nu l-am întrebat pe Luc, dar am gustat din salata asta şi bănuiesc că n-o să protesteze deloc. Am denumit-o “mediteraneană” în ciuda vremii de afară şi, na, că se potriveşte… :P. E bună, săţioasă şi plină de arome. Să povestim!


Am pus o crăticioară pe foc, vreo 4-5 linguri pline de bulgur în apă şi l-am lăsat să se umfle. Când a fost gata, l-am lăsat deoparte să se răcească. În timpul ăsta, am luat o conservă de năut de la Sun Food (mereu mă minunez de cât de bun e) am scurs-o şi am pus năutul într-o tigaie, în o lingură de ulei de măsline picurat cu praf de usturoi şi piper şi piri piri. Am lăsat năutul să se prăjească puţin, amestecând din când în când. L-am dat apoi de pe foc şi l-am lăsat şi pe el la răcit.

Am încălzit o lingură de ulei de măsline în tigaia grill şi am pus felii de halloumi pe care le-am lăsat la foc mic până când prind culoare pe fiecare parte.

Am tăiat o ceapă roşie mică. O jumătate de avocado. Am scos nişte fistic din coajă şi măsline verzi din frigider.

Farfuria am ornat-o aşa: mai întâi bulgurul, apoi năutul, felii de halloumi, ceapă tocată, fistic, măsline verzi, feliuţe de avocado şi roşii uscate din borcan. Pe deasupra am stors sucul de la o jumătate de lămâie gigantică. Şi-a fost bine!

Bon app’!

Etichete: , , , ,