Ceai la Vlaicu – terapie cu ceai şi linişte

La început, un pont: încearcă, dacă poţi, să mergi la ceainăria Ceai La Vlaicu pe la ora deschiderii ca să te poţi aşeza pe canapelele joase din fundul grădinii, lângă cuptorul de cărămidă. Te vei juca de-a v-aţi ascunselea cu soarele, dar merită din plin, de-acolo ai cea mai inspiratoare privelişte. Iarna, ocheşte canapeaua de lângă şemineu, la fereastră, unde sunt şi valizele mari de călătorie. Stai, soarbe, şopteşte!


gradina Ceai la Vlaicu

ceainaria Ceai la Vlaicu

Mi-era dor de La Vlaicu. Cred că ultima oară vizitasem ceainăria tot într-o vară molcomă şi senzaţiile au fost identice. Şi-mi place să mă-ntorc acolo unde mi-a fost bine odată. Eram emoţionată, mi-era un pic de teamă că nu o să mai fie la fel, dar a fost încă şi mai bine. Au casele vechi şi umbrele lor un inefabil şi o poveste pe care mie-mi place s-o ascult de mai multe ori pentru că mă învaţă binele, relaxarea şi tihna.

În general, nu sunt un fan al cuvântului “tolănit”, îmi aduce aminte de Oblomov, însă avea şi Oblomov părţile lui bune. Iar interioarele de la Ceai la Vlaicu chiar te îmbie să te tolăneşti, să asculţi, să iei lucrurile încet şi să le migăleşti. Şi tot aici îl înţelegi şi pe Puşkin când exclama că “extazul e o cană mare de ceai şi o bucăţică de zahăr în gură”.

Înăuntru mi-am adus aminte şi de Manuscrisul fanariot al Doinei Ruşti, cartea care mi-a electrizat simţurile acum ceva timp şi din mrejele căreia n-o să pot scăpa –şi nici nu vreau să scap - prea curând. E aceeaşi avalanşă de senzaţii şi în ceainărie, simţurile sunt asaltate şi vrei să pui mâna, să atingi, să priveşti, să inspiri, ca un mânz neastâmpărat ce nechează pentru prima oară pe o pajişte înrourată. 

ceainaria Ceai la Vlaicu

ceainaria Ceai  la Vlaicu

Ceainaria Ceai la Vlaicu

Afară, natura s-a priceput ca nimeni alta să îmbrace grădina, iar omul iscusit a construit cotloane de intimitate cu ajutorul florilor. Aleea ce te poartă spre grădină e năpădită de flori şi de verde şi îţi dă toată bucuria pe care o poate dărui anticiparea. Privirea se poate relaxa însă pentru că aşteptările sunt împlinite. Nerăbdarea se transformă în certitudine, ai ajuns unde trebuie.

Ceainaria Ceai la Vlaicu

Cât priveşte meniul, pregăteşte-te pentru l’embarras du choix. Ai de ales din peste 100 de ceaiuri de toate felurile, dar găseşti şi cafea sau câteva tipuri de beri. Pe căldură, încearcă un ceai cu gheaţă. Noi ne-am luat un Keemun Tea Crush, adică ceai negru cu fresh de lămâie, fresh de portocale, zahăr şi multă gheaţă şi un Amore Tea Shake, adică îngheţată de vanilie zgâlţâită delicios cu ceai rooibos rece Amore. Pe zăpadă, recomand un Quince Ginger.

Lângă ceai, o prăjitură de casă cu nucă şi gem sau o clătită cu ce dulceaţă vrei tu. Eu am luat cu nuci verzi, dar mai sunt şi altele, cel puţin vreo 6 feluri. 

Ceainaria Ceai la Vlaicu

Soarbe din crema ce se formează în pahar cu concursul îngheţatei şi plimbă-ţi privirea în jur. În dreapta e casa impunătoare cu acoperiş verde – deşi neîngrijită la justa ei valoare, ferestrele ei ovale, balcoanele şi detaliile arhitecturale te transportă imediat în epoca balurilor şi manierelor frumoase; în stânga, curtea unui bloc de unde latră din când în când un căţel bezmetic; în faţă, un alt bloc, mai nou, cu ferestre albe. Oare cum se vede grădina de acolo, de sus? Ascultă apoi trilurile păsărelelor şi urmăreşte dansul celor doi fluturi mari ce se curtează în zbor, e prilej de zâmbet larg.


Ceai la Vlaicu face parte din aceeaşi familie cu Metocul şi Ceai la Cotroceni. Asta înseamnă că există o tradiţie a ceaiului bine făcut, un rost al tuturor lucrurilor şi o armonie perfectă între vechi şi nou. Preţurile sunt foarte bune, iar serviciul e excelent, neintruziv şi cald.

Voi aţi fost la Ceai la Vlaicu? Cum v-a plăcut?

Ceai la Vlaicu se află pe strada Aurel Vlaicu, nr. 47 (zona Institutul Francez, Bd. Dacia).

Etichete: , , ,