Mansarda cu bunatati: Să scrii înseamnă să descoperi ce trăieşte în tine* (gânduri despre un curs de redactori)

Din aprilie şi până la începutul lunii octombrie am mers de trei ori pe săptămână la cel mai fain curs pe care l-am făcut vreodată: un curs de redactori despre care pot spune fără să exagerez că a fost cea mai intensă experienţă de învăţat despre scris prin care am trecut vreodată.

Am aflat de el în mod întâmplător. Nu mai ştiu cui ar trebui să-i mulţumesc (probabil unui grup de pe FB), dar a fost unul din cele mai bune lucruri pe care le-am făcut pentru mine şi a însemnat o jumătate de an de creştere accelerată, de provocări şi strădanie constantă.

Am pornit cu gândul că mi-ar plăcea să primesc feedback. Scriu în câteva locuri, vreau să-mi îmbunătăţesc stilul, să-mi găsesc vocea, să fiu mai categorică uneori. Mă trezesc noaptea din somn cu gândul la cuvinte. Nu-mi vine uşor, nu-mi iese mereu, dar asta vreau să fac: să citesc şi să scriu şi să o fac bine. Să fiu responsabilă, tenace, consecventă. Să-mi asum părerile şi să pot argumenta. Acum e încă devreme, dar timpul, sper, le va aranja pe toate aşa cum trebuie.

Cursul a însemnat o serie de informaţii teoretice (scrierea unei ştiri, realizarea unui interviu, cum se pot face bani din blogging, cum să faci meseria de jurnalist în mod asumat şi onest, plus o incursiune în zona comunicării, cu “disecţie” şi analiză de comunicate de presă), dar şi multă, multă practică: am scris şi-am editat ştiri şi reportaje, am redactat texte pe teme date, am făcut interviuri (reale sau imaginate), am participat la şedinţe de creativitate şi brainstorming (cu ocazia asta, mi-am dat seama ce fain e brainstorming-ul şi câte lucruri minunate poate să aducă în viaţa ta), am făcut cercetare şi am colaborat între noi pentru diferite sarcini. Pentru un om ca mine, care învaţă făcând, cel mai bun lucru din curs a fost chiar acest exerciţiu constant. Acum mă uit altfel la un text, îl structurez în mod diferit încă de la începutul lui şi îmi pun mai multe întrebări în ceea ce-l priveşte.

(Pentru exemplificare, iată una din temele pe care le-am avut, un interviu cu Dumnezeu, la care puteam să ne imaginăm şi răspunsurile, dacă voiam. Eu am făcut asta doar pentru unele dintre întrebările la care m-am gândit:

Din punct de vedere oenologic, rosé-ul e un vin de tranziţie. Cam ca România în perioada actuală. Dacă e bine făcut, e taninos şi are un gust corpolent şi poate afişa o rotunjime şi o eleganţă care se regăsesc rar la cele roşii sau albe. Eu ascult întotdeauna recomandarea somelierului meu personal, Luca, şi îl prefer, bineînţeles, vara, când e dezlegare la peşte.

Mai mult administrativ. Vorbesc pe Skype cu îngerii plecaţi în misiuni peste tot pe Pământ, îi consiliez, o dată pe săptămână avem o întrunire mare, unde facem brainstorming şi unde găsim cele mai bune provocări pentru oameni. În termeni umani, sunt ca un CEO de corporaţie imensă, fără beneficiile mondene şi satisfacţiile pecuniare. Răsplata e intrinsecă. )

Am învăţat toate aceste lucruri de la trei profesioniste în domeniu, cu spirit didactic şi dornice să împărtăşească din ceea ce ştiu. Înveţi bine de la un om care-ţi dăruieşte cu toată inima din cunoştinţele lui. Liviana Tane, Simona Calancea şi Iuliana Alexa sunt femei inteligente, calde şi cu poveşti interesante de viaţă, pe care le vrei lângă tine când începi aventura scrisului. Sper c-am absorbit toate informaţiile primite de la ele, c-am citit printre rânduri atunci unde era cazul şi că o să-mi aduc aminte lecţiile. Am “furat” de la fiecare dintre ele, am adaptat la mine, am exersat. Mai mult, de-a lungul cursului ne-au vizitat oameni care şi-au făcut un nume în lumea mare a jurnalismului şi toţi au spus lucruri care-au mişcat rotiţe, care ne-au emoţionat şi inspirat. M-am îndrăgostit repede de Nora Ioniţă, manager de companie de PR şi de Cristina Liberis, jurnalist de război, iar Horia Ghibuţiu m-a intimidat puţin la vremea aceea; acum îi citesc blogul regulat şi-mi place mult ce descopăr pe el. A fost incredibilă întâlnirea cu toţi aceşti oameni şi sper c-am ciulit urechile şi ne-am deschis îndeajuns minţile încât să primim tot ce au avut ei de oferit.

Mai mult, în cadrul cursului am avut marea ocazie de a ne exersa peniţa şi apoi a ne fi publicate textele în print sau online, un motiv de mândrie pentru noi toate. Mai jos este articolul meu despre cunoaşterea de sine ce a apărut în numărul de septembrie al revistei Psychologies.

Lucrarea mea de final s-a numit “Femeile care nu vor să aibă copii” şi sper să vin cu veşti bune şi în ceea ce o priveşte.

Pentru că lucrurile frumoase nu se pot opri pur şi simplu, cursurile vor continua, dar sub o nouă pălărie, numită The NEST Project, iar formatoare vor fi aceleaşi Iulia Alexa la cursul de publishing digital si Simona Calancea la cel de writing essentials. În plus, în cadrul proiectului nou vor mai exista şi cursul de make-up, ţinut de Marian Tănase, workshop-uri de jurnalism narativ sau creative writing cu fetele de la DOR şi presentation skills cu Nora Ioniţă. Eu, una, am de gând să stau aproape şi mă voi cuibări bucuroasă lângă aceşti oameni care mi-au făcut viaţa atât de frumoasă şi intensă în ultimele şase luni.

Important: Cursurile de writing essentials şi publishing digital încep săptămâna viitoare (pe 16 noiembrie) şi ţin 4 săptămâni, cu un program de luni până vineri de la 18.00 la 21.00. Pentru preţuri şi alte detalii intraţi pe pagina de Facebook a The NEST Project şi veţi primi răspuns la toate întrebările :)