Sibiu – 11 poveşti în 11 fotografii


Nu ne era dor de vacanţă, nu eram nici obosiţi. Dar la Sibiu parcă nici nu te duci când eşti obosit. Mergi ca să te umpli de frumos, să respiri aerul ăla molcom, să îţi fie (şi mai) bine. Târgul de Crăciun în desfăşurare acolo a fost doar un motiv în plus ca să ne urnească şi să suportăm cu stoicism cele 5 ore juma’ de drum cu trenul.

Am stat în acelaşi loc ca acum 2 ani, căci Casa Burgheză e la fel de mişto, iar gazdele la fel de primitoare. Ne-am plimbat prin acelaşi cartier fain de case până să ajungem în centru, am revăzut străduţe, am urcat şi-am coborât, ni s-au înroşit nasurile de la frig, am băut vin fiert, ne-am uitat la trenuleţul pentru copii, am făcut poze sub ghirlanda de lumini din Piaţă. A fost bine şi frig, dacă şi ningea era perfect!

N-am explorat prea mult, ne-am plimbat doar prin aceleaşi locuri familiare, dar m-am întors acasă cu câteva fotografii în tolbă. Acum că mă uit la ele, văd multe ferestre şi totul pare că are sens. Îmi plac ferestrele mult de tot, îmi place să ghicesc ce se află îndărătul lor, iar uneori, doar uneori (:P) spionez cu neruşinare cum îşi duc alţii viaţa în spatele zidurilor şi perdelelor.

Timpul are un alt fel de a curge în Sibiu. Te bucuri mai mult de clipe, caşti gura, uiţi de tehnologie. Viaţa e mai colorată şi mai plină de detalii. Priveşte de aproape fiecare rid şi toate arcuirile, e semn de viaţă trăită asumat.

Prima privire aruncată Târgului de Crăciun e… magică. Sufletul se strange de bucurie şi toată fiinţa ta vrea să exploreze. Hai, hai mai repede!

Ferestre şi obloane. Obloane şi lemn. Monument istoric. Pe o stradă lăturalnică ce de-abia făcea ochi când am trecut noi pe acolo.

Vitrină cu decoraţiuni gingaşe care m-au făcut să zâmbesc. Figurine delicioase cu obraji roşii şi galoşi. Mi piace!

Placă care mi-a scăpat, cred, în celelalte vizite. În apropierea Catedralei.

Ne era frig şi-am intrat la Café Wien să ne încălzim cu un latte. Asta se vedea pe fereastra camerei unde am stat noi. Înăuntru – cald, brad împodobit şi lucitor, germană în difuzoare, iar afară – toamnă târzie, împietrită într-un zâmbet glacial.

Fereastră, iar, din Piaţă, de la târg. Era prea roşie ca focul să n-o îndrăgesc. Mi-aduce aminte că şi atunci când ai ochii larg deschişi, tot ar fi bine să ai şi vreo două felinare ca să păşeşti cum trebuie prin viaţă.

Ca să ajungem în centru treceam în fiecare zi pe lângă multe asemenea case. Asta mi-a furat inima cu obloanele-i verzi. Când treceam pe lângă ea era parcă mai uşor să cântăm colinde şi să ne afundăm şi mai adânc mâinile în buzunare şi nasul în fular.

Din camera noastră, decoraţiuni simpatice într-o lumină care mi-a dat şah mat la suflet.

Ghirlandă de lumini în întunericul albastru plini de aburi de clătite şi vin fiert. Când uiţi că extremităţile-ţi sunt reci şi îţi dai capul pe spate ca un copil. Şi-ţi vine să întinzi braţele suuuuuus şi să dansezi, dar nu faci asta decât în imaginaţia ta. 


Ultima fereastră, promit. Din prima seară, din acel restaurant, unde ne-am simţit atât de bine.

Bonus cu marţipan. Că e dulce şi divers.



Aţi fost la Sibiu anul ăsta? Cu ce aţi rămas în suflet după ce aţi plecat de acolo? 

Etichete: , , ,