Nu ne era dor de
vacanţă, nu eram nici obosiţi. Dar la Sibiu parcă nici nu te duci când eşti obosit.
Mergi ca să te umpli de frumos, să respiri aerul ăla molcom, să îţi fie (şi
mai) bine. Târgul de Crăciun în desfăşurare acolo a fost doar un motiv în plus
ca să ne urnească şi să suportăm cu stoicism cele 5 ore juma’ de drum cu
trenul.
Am stat în acelaşi loc
ca acum 2 ani, căci Casa Burgheză e la fel de mişto, iar gazdele la fel
de primitoare. Ne-am plimbat prin acelaşi cartier fain de case până să ajungem
în centru, am revăzut străduţe, am urcat şi-am coborât, ni s-au înroşit
nasurile de la frig, am băut vin fiert, ne-am uitat la trenuleţul pentru copii,
am făcut poze sub ghirlanda de lumini din Piaţă. A fost bine şi frig, dacă şi
ningea era perfect!
N-am explorat prea
mult, ne-am plimbat doar prin aceleaşi locuri familiare, dar m-am întors acasă
cu câteva fotografii în tolbă. Acum că mă uit la ele, văd multe ferestre şi totul
pare că are sens. Îmi plac ferestrele mult de tot, îmi place să ghicesc ce se
află îndărătul lor, iar uneori, doar uneori (:P) spionez cu neruşinare cum îşi
duc alţii viaţa în spatele zidurilor şi perdelelor.
Timpul are un alt fel
de a curge în Sibiu. Te bucuri mai mult de clipe, caşti gura, uiţi de tehnologie.
Viaţa e mai colorată şi mai plină de detalii. Priveşte de aproape fiecare rid
şi toate arcuirile, e semn de viaţă trăită asumat.
Prima privire aruncată
Târgului de Crăciun e… magică. Sufletul se strange de bucurie şi toată fiinţa
ta vrea să exploreze. Hai, hai mai repede!
Ferestre şi obloane.
Obloane şi lemn. Monument istoric. Pe o stradă lăturalnică ce de-abia făcea
ochi când am trecut noi pe acolo.
Vitrină cu decoraţiuni
gingaşe care m-au făcut să zâmbesc. Figurine delicioase cu obraji roşii şi
galoşi. Mi piace!
Placă care mi-a scăpat,
cred, în celelalte vizite. În apropierea Catedralei.
Ne era frig şi-am
intrat la Café Wien să ne încălzim cu un latte. Asta se vedea pe fereastra
camerei unde am stat noi. Înăuntru – cald, brad împodobit şi lucitor, germană
în difuzoare, iar afară – toamnă târzie, împietrită într-un zâmbet glacial.
Fereastră, iar, din
Piaţă, de la târg. Era prea roşie ca focul să n-o îndrăgesc. Mi-aduce aminte că
şi atunci când ai ochii larg deschişi, tot ar fi bine să ai şi vreo două felinare
ca să păşeşti cum trebuie prin viaţă.
Ca să ajungem în centru
treceam în fiecare zi pe lângă multe asemenea case. Asta mi-a furat inima cu
obloanele-i verzi. Când treceam pe lângă ea era parcă mai uşor să cântăm
colinde şi să ne afundăm şi mai adânc mâinile în buzunare şi nasul în fular.
Din camera noastră,
decoraţiuni simpatice într-o lumină care mi-a dat şah mat la suflet.
Ghirlandă de lumini în
întunericul albastru plini de aburi de clătite şi vin fiert. Când uiţi că extremităţile-ţi
sunt reci şi îţi dai capul pe spate ca un copil. Şi-ţi vine să întinzi braţele
suuuuuus şi să dansezi, dar nu faci asta decât în imaginaţia ta.
Ultima fereastră,
promit. Din prima seară, din acel restaurant,
unde ne-am simţit atât de bine.
Bonus
cu marţipan. Că e dulce şi divers.
Aţi
fost la Sibiu anul ăsta? Cu ce aţi rămas în suflet după ce aţi plecat de acolo?
Etichete: Cafe Wien, Casa Burgheza, Sibiu, Targul de Craciun